Cadrul legal: În Monitorul Oficial, Partea I nr. 340 din 07 aprilie 2022 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 36/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a salariaţilor în contextul conflictului armat din Ucraina, precum şi ca urmare a sancţiunilor internaţionale aplicate Federaţiei Ruse şi Belarusului.
Conflictul militar dintre Federația Rusă și Ucraina a generat efecte directe asupra activității unora dintre angajatorii din România, având în vedere contractele comerciale încheiate de aceștia cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, prin întreruperea fluxului de materii prime (import-export) și al tranzitului pe toate căile de transport (pentru/dinspre Federația Rusă, Ucraina, Belarus), cât și efecte indirecte, prin perturbări pe lanțul de aprovizionare, de distribuție a materiilor prime, materialelor etc. sau de vânzare. În plus, identificarea de noi piețe pentru asigurarea materiilor prime necesită timp și costuri suplimentare pentru logistică și valoarea mărfurilor, acești factori fiind adiționali condițiilor actuale pentru costurile de producție influențate de prețurile la energie, gaz și combustibil.
Cele mai afectate industrii din România sunt: industria metalurgică, industria auto, industria mobilei etc., industrii care impactează la rândul lor lanțurile valorice pe orizontală și generează efecte multiplicatoare pentru clienți/furnizori, iar pentru un număr mare de angajați există riscul pierderii locului de muncă (în industria metalurgică sunt angajate aproximativ 22.000 de persoane, în industria auto se estimează că pot fi afectate 5.000 de persoane din aproximativ 200.000 angajate în prezent, iar în industria mobilei a fost semnalat un posibil risc pentru 1.000 de persoane), însă acestora li se adaugă lanțurile valorice pe orizontală, clienți/furnizori, motiv pentru care s-a impus acordarea unor măsuri de protecție socială.
Ordonanţa prevede acordarea unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021, salariaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor.
Suportarea indemnizației din bugetul asigurărilor pentru șomaj și acordarea acesteia începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2022 pentru următoarele categorii de salariați:
- a) salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de conflictul armat din Ucraina, care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 20% raportat la încasările realizate în luna ianuarie 2022 sau la încasările realizate în luna similară a anului 2021, raportat la luna pentru care se solicită indemnizația;
- b) salariații angajatorilor supuși sancțiunilor internaționale care au instituite măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Indemnizaţia se calculează şi se acordă proporţional cu numărul de zile în care activitatea a fost întreruptă sau redusă temporar, fiind supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, aferente indemnizaţiei, se realizează de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Pentru indemnizaţia primită nu se datorează contribuţie asigurătorie pentru munca conform prevederilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dar constituie stagiu de cotizare fără plata contribuţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada de suspendare temporară din inițiativa angajatorilor.
Declararea impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator prin depunerea declaraţiei 112.
Termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale este data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.
În situaţia în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, dintre care cel puţin un contract este în executare în perioada în care se aplică prevederile prezentei ordonanţe şi obtine venituri la nivelul a 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, acesta nu beneficiază de indemnizaţia respectivă.
În situatia în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă si toate sunt suspendate în conditiile prezentei ordonanţe, acesta beneficiază de indemnizaţie aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.
În vederea acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei, angajatorii depun, prin poşta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că au fost afectaţi în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacţii comerciale cu operatori economici din Ucraina, Federaţia Rusă si Belarus, ca urmare a efectelor generate de conflictul armat din Ucraina, la care se anexează balanţa de venituri şi cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită indemnizaţia, precum şi balanţa de venituri si cheltuieli la care se raportează diminuarea sau, după caz, de copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
Documentele se depun în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară. Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiilor se face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum si a municipiului București.
Persoanele fizice beneficiare ale indemnizaţiei, suportată din bugetul asigurarilor pentru somaj, nu pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent acestor indemnizaţii pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult şi nici pentru acordarea de burse private.
Articol scris de Oana Luca, Consultant financiar



