2022 ar putea fi un an record pentru sectorul imobiliar din România

Piața imobiliară din România are suficiente resurse pentru o creștere puternică a activității în 2022, în funcție de evoluția pandemiei, previzionează consultanții Colliers, iar anul acesta ar putea fi un an record pentru investițiile imobiliare din perspectiva activității pieței.

„Veștile apărute în legătură cu varianta Omicron și autorizarea primului medicament antiviral oral, ar putea însemna că pandemia Covid-19 intră în etapa finală. Dar sistemul de lucru hibrid sau de la distanță va deveni o practică obișnuită în cadrul multor companii chiar și după pandemie. În lumea post-pandemică, consultanții Colliers vorbesc, de asemenea, despre o abordare mult mai atentă la criteriile de mediu, sociale și de guvernanță și despre o accelerare fără precedent a digitalizării/automatizării”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Cum România urmează să primească, până la sfârșitul acestui deceniu, aproape 80 de miliarde de euro din fonduri UE (fonduri structurale, fonduri de recuperare post-Covid, plus subvenții agricole), la care se adaugă și creșterea econimică estimată între 3 și 4% în acest an, specialiștii se așteaptă ca pe măsură ce rezultatele investițiilor vor începe să se vadă și creșterea să se accelereze și să rămână robustă în anii următori.

Pornind strict de la tranzacțiile mari pe care le cunoaștem, 2022 are potențialul de a fi cel mai bun an de după 2008 pentru investițiile imobiliare, poate cel mai bun an din istorie pentru România în ceea ce privește volumul total. Există mari șanse să se depășească pragul de 1 miliard de euro, iar investițiile în active trofeu/ cele mai bune pe care le poate oferi piața vor deveni mult mai vizibile, deoarece o parte din investitori vor pune accent mai mult pe siguranță, ceea ce va duce la un decalaj mai mare între activele prime și cele non-prime. În al doilea rând, este evidentă înclinația de a deține anumite active în detrimentul altora, cu predilecție pentru sectorul industrial și cel rezidențial la nivel global, deși, în special în România, se observă și pași în direcția formării unei piețe, în adevăratul sens al cuvântului, a locuințelor de închiriat.

După un nivel maxim în ceea ce privește volumul pieței din 2007 încoace, consultanții notează că ar putea exista unele argumente în favoarea unei încetiniri a pieței terenurilor, dar fluxul bun de tranzacții de la începutul anului sugerează că și dacă ar avea loc o scădere, aceasta nu ar fi semnificativă. Mai mult, vomulul total ar putea foarte bine să se dovedească similar în 2022, mai spun specialiștii, care se așteaptă ca interesul pentru terenurile bune în anumite orașe să ducă la creșterea prețurilor, în timp ce dezvoltatorii rezidențiali și de retail vor rămâne foarte activi.

Presupunând că redresarea pieței de birouri începe să prindă contur, este de așteaptat ca și dezvoltatori din această zonă să revină în prim plan într-un număr mult mai mare decât în 2021.

Sursă: Mediafax

Cum arată piața imobiliară la ora actuală

Cum arată piața imobiliară la ora actuală

În ultimii ani am fost martorii creșterii atât a interesului pentru proprietăți, cât și a prețurilor acestora. Din acest punct de vedere, anul 2022 menține același trend, însă cu o viteză de creștere puțin mai lentă, iar interesul pare să fie declarat pentru zonele de...

citește mai mult